Ticurile

Ticurile sunt gesturi sau sunete repetate inconstient si involuntar, care nu au o utilitate reala in efectuarea vreunei activitati si nici nu au drept scop producerea unui confort corporal (de exemplu, tusea sau dregerea vocii, care nu sunt produse pentru ca ar exista ceva care irita gatul). Ticurile apar atat la adulti cat si la copii.

Copilul isi roade unghiile, clipeste foarte des, se schimonoseste sau se balbaie? Pentru a-i corecta gesturile nervoase trebuie mai intai sa le afli cauza. 

Cauze si manifestari 

Factorul principal care conduce la aparitia ticurilor este stresul. Atat adultii cat si cei mici se streseaza. Copiii dezvolta tot felul de gesturi nervoase pentru ca nu sunt capabili sa-si exprime ingrijorarile si nelinistile, nici lor insisi, dar nici altora.  Ticurile sunt modalitatea prin care reusesc sa-si depaseasca anxietatea si sa ramana calmi in situatiile dificile, dar si mijlocul prin care atrag atentia parintilor si celor din jur ca au nevoie de ajutor si de atentie. Sunt, o supapa prin care cel mic se elibereaza de tensiunea psihica. Ticurile pot aparea chiar de la varste fragede (2-3 ani) si se pot manifesta in diverse moduri. Cel mai frecvent intalnite sunt: tusea, dregerea vocii, scrasnitul din dinti, roaderea unghiilor, clipitul des, schimonosirea fetei (intinderea gatului, intoarcerea capului intr-o parte, strambatul din nas etc.), rasucirea sau roaderea unei suvite de par, balbaiala, ridicarea din umeri. Ignorarea acestor gesturi nu este o solutie. Parintii trebuie sa incerce sa descopere cauza acestor manifestari si apoi sa ia masuri pentru a le elimina. 

Mai importanta decat corectarea ticurilor nervoase este aflarea cauzei acestora.

Ce anume ii poate provoca un disconfort copilului? Poate ca au intervenit unele modificari in mediul sau inconjurator (schimbarea locuintei sau a scolii, venirea pe lume a unui fratior etc.), poate ca atmosfera din familie este tensionata (certurile parintilor, separarea lor, lipsa indelungata a unuia dintre parinti). Adeseori poate fi de folos opinia persoanelor din afara familiei, care poate au observat lucruri pe care tu le-ai trecut cu vederea si ale caror constatari te-ar putea ajuta la elucidarea cauzei. Cand nu esti direct implicat intr-o situatie, vezi lucrurile mai clar decat cei implicati. 

Si adultilor, care au exercitiul vointei, le este greu sa renunte la un obicei (de exemplu la fumat), dar pentru copii este si mai dificil sa se dezbare de ticuri. Nu rareori se intampla ca parintilor sa le fie mai usor sa tolereze ticurile copilului decat sa se straduiasca sa le corecteze. Totusi, cu rabdare, acest lucru este posibil, chiar daca vor trece cateva luni pana cand cel mic se va debarasa de toate gesturile automate. Important este sa abordezi problema cu mult calm si fara sa-i atragi atentia prea mult asupra acestor ticuri nervoase. Copilul nu este constient ca face anumite gesturi si nu trebuie pedepsit sau certat. Daca te infurii nu faci decat sa-i creezi confuzie si sa-i oferi o portie suplimentara de tensiune nervoasa, alaturi de cea pe care deja a acumulat-o. Este putin probabil sa scape de ticuri atata timp cat tensiunea psihica generatoare nu este inlaturata. Asadar, nu ticurile in sine trebuie eliminate, ci stresul. 

Recomandari 

•  Noteaza intr-o agenda in ce momente ai observat ca apar ticurile, intensitatea si frecventa lor. Dupa ce vei descoperi ce situatii se asociaza cu aparitia ticurilor, vei putea incerca sa schimbi ceva. De exemplu, daca prezinta numeroase ticuri atunci cand te astepti sa aiba succes intr-o activitate (sa ia o nota mare la un test, sa iasa primul intr-o intrecere), ar fi bine sa-ti reduci pretentiile. Un parinte perfectionist sau exigent poate fi cauza tensiunii interioare a copilului, care va trai cu teama ca-l va dezamagi. Nu-i cere sa faca mai mult decat poate!
•  Incearca sa-l sensibilizezi privind ticurile sale, pentru a-l stimula sa coopereze. Dar nu face acest lucru oricum: amintindu-i mereu ca face un anumit gest, il stresezi mai tare si ar putea aparea noi ticuri. Intreaba-l simplu: "Ai constatat ca iti rasucesti o suvita de par atunci cand te uiti la televizor?i. Copilul va raspunde ca nu, dar simplul fapt ca i-ai atras atentia il va ajuta sa realizeze ca face acest gest.
•  Un tic nervos al ochilor poate indica o problema de vedere, cum ar fi miopia. Elimina aceasta posibilitate ducand copilul la un control oftalmologic.
•  Incurajeaza-ti intotdeauna copilul sa exprime ceea ce simte, mai ales daca ai constatat ca ticurile sunt asociate cu un eveniment care l-a traumatizat sau cu o situatie care l-a speriat. Pune-l, de exemplu, sa deseneze acea situatie stresanta si apoi invita-l sa-si comenteze desenul sau, pur si simplu, discutati despre acel eveniment.
•  Arata-i ca il iubesti si ca esti alaturi de el ori de cate ori are nevoie de ajutor. Copilul trebuie sa simta ca este iubit in ciuda oricarui tic pe care il are. Oferindu-i multa iubire, il ajuti sa depaseasca problema.
•  Atunci cand il certi pentru ca s-a comportat urat (a fost obraznic, a lovit un copil etc.), ai grija sa-i critici comportamentul, nu pe el ca persoana, pentru a nu-i altera increderea de sine. Spune-i: "Ai facut un lucru foarte urat si nu "Esti un prost!i sau "Nu vreau sa te mai vad in fata ochilori. 

Ajutor de specialitate Deseori, odata eliminat stresul, gesturile automate vor tinde sa se atenueze, pentru ca apoi sa dispara. In cazul in care observi ca ticurile incep sa-i influenteze negativ viata sociala sau scolara este recomandabil sa te adresezi unui psiholog.